Retroboutique - Mobila Vintage

LIVRARE GRATUITĂ

Banchetă sofa Stillo Celeste

Cod produs: HS09-F47-2081

Dimensiuni: 95×44×88 cm

Termen de livrare: 4 săptămâni

1699 lei

  • Retur necondiționat în 30 de zile.
  • Garanție extinsă 24 luni
  • Livrare gratuită oriunde în ţară!
  • 031 228 5140

Colecţia de mobilier tapiţat Stillo aduce în interioare căldura şi eleganţa vremurilor princiare. Încântă-ţi aşadar privirea cu aceste aristocratice piese de mobilă pentru living, hol sau dormitor, ieşite din atelierele maeştrilor italieni.

O piesă de mobilă vintage perfectă în holul de la intrare sau în living, bancheta sofa Stillo Celeste va fi mult îndrăgită de către nostalgicii vechilor aparate cu fir. Postamentul pentru telefon este prevăzut cu sertar în care se pot păstra agenda şi ustensilele de scris. Perna banchetei asigură un confort sporit, pe potriva orelor lungi de conversaţie. Cadrul din lemn masiv de fag garantează un trai îndelungat. O puteţi asorta cu taburetul clasic Celeste sau cu draperii şi perne decorative din acelaşi material folosit la tapiţare.

Acest produs face parte din colecţia de mobilier tapiţat Stillo.

Caracteristicile banchetei sofa Stillo Celeste:

  • finisaje populare: alb ivoire, crem, nuc, cireş, negru
  • alte variante de finisare: vezi paletarul RAL
  • pentru finisare cu patină (la cerere) se taxează suplimentar 65 lei/piesă
  • materiale: cadru din lemn masiv de fag, tapiţerie din textil (50% bumbac, 50% poliester)
  • culori: alb, albastru, verde, maro
  • stil: clasic
  • la cerere, canelurile pot fi antichizate
  • tapițare şi finisare manuale
  • greutate maximă suportată: 100 kg
  • dimensiuni interior sertar: 31x24 cm
  • înălţime până la şezut: 42 cm
  • ţară de origine (cadru): Italia
  • nu necesită asamblare
  • disponibilă online exclusiv la Retro Boutique.
Lungime
95 cm
Lățime
44 cm
Înălțime
88 cm

Garanţia tuturor produselor din portofoliul Retro Boutique este de 2 ANI.

Daca după achiziţie se constată un defect de fabricaţie sau de material, clientul are dreptul să ceară repararea sau înlocuirea produsului.

Dacă înlocuirea produsului nu este posibilă (nu se pot asigura produse identice pentru înlocuire), atunci clientul are dreptul să ceară reducerea corespunzătoare a preţului sau rambursarea întregii contravalori a produsului neconform.

Clientul are dreptul să solicite returul unui produs, fără penalităţi şi fără invocarea unui motiv, în termen de 30 de zile lucrătoare de la primirea produsului, conform Ordonanţei nr. 130/2000 completată de legea 51/2003 şi de OUG nr.34/2014. Retro Boutique va rambursa în cel mai scurt timp contravaloarea produsului (maximum 14 zile calendaristice) de la data informării de către consumator a deciziei sale de retur şi acceptarea returului.

Consumatorul nu este obligat să-şi justifice decizia de retur şi nu va suporta alte costuri decât cele prevăzute la art.13 alin.(3) şi art.14 din O.U.G Nr.34/2014 (costurile directe de returnare).

Produsul returnat trebuie să fie în aceeaşi stare în care a fost livrat. Retro Boutique recomandă păstrarea ambalajului original pentru protejarea integrităţii produselor pe timpul transportului.

Povestea meşterului tapiţer

A durat mai bine de doi ani să-l găsim - tapiţerii cu experienţă şi vocaţie sunt rari azi. Numele lui este Dragoş Nedelciu şi, împreună cu echipa sa, desăvârşeşte banchetele Retro Boutique în Sebeş, Alba. Artizan al lemnului, a lucrat douăzeci de ani la o fabrică de mobilă din zonă şi alţi cinci ca restaurator de mobilier în Italia, la Udine. Pentru el, fiecare scaun, fotoliu, banchetă sau taburet este o operă în sine şi e fascinant să vezi cu câtă migală şlefuieşte, vopseşte şi tapiţează. Piesele de mobilier tapițat Stillo reflectă această pasiune în toate detaliile lor. Nu rămâne decât să vă convingeți.

Păreri clienți

  • Publicat pe 24 Ian. 2018 de Anca G
    Bună ziua, mă uit la banchetele sofa ce le aveți pe site și mă întrebam dacă nu puteți face sau dacă veți avea un model fără măsuța aceea pe care în imaginea de prezentare e pus un telefon. Mai mult decât atât, mi-ar trebui ca spătarul să fie mai pronunțat pe partea dreaptă (dreapta regizorală) *invers celor ce le aveți pe site. Oricum, plin de minunății site-ul vostru. :) . Mulțumesc!
    • Publicat pe 24 Ian. 2018 de Retro Boutique

      Bună ziua! Vă mulțumim pentru apreciere. Banchetele din gama Stillo pot fi personalizate, dar numai ca finisaj și tapițerie.

    Răspunde

Adaugă un comentariu