• Showroom Vila Retro | Retro Boutique

Despre Vila Retro

Vila Retro se află într-o frumoasă zonă a Bucureştiului interbelic, în marginea unui părculeț cu tei. A fost construită în anii '30 de către generalul Armand Cristoloveanu, erou al Marelui Război. După gustul acestuia şi în acord cu moda vremii, Vila Retro este un exemplu de arhitectură neoromânească. Cele două colonade de la intrarea principală, brâul cu motive vegetale sculptate în piatră, parterul înălțat sunt elemente ce îi dau un farmec aparte. Din stradă, treceți pe sub bolta de viță de vie, urcați scările şi pătrundeți în antreu. Aveți aici un cuier unde vă puteți lăsa mănuşile şi pălăria sau, după caz, umbrela de soare. Valet nu avem azi, e plecat cu stăpânul la moşie.


  • Setul de mobila pentru living Odette Blanche

    În saloane

    La parter, din salonul de primire aşezat central se ajunge în celelalte trei camere - biroul, camera de zi, salonul de ceai. Glasvandurile înalte şi arcuite păstrează lemnul şi sticla de acum aproape un secol. O perspectivă aparte dă oficiul, cu vedere la parc. În timp ce luați aminte la foşnetul teilor, puteți savura aici un ceai cu ghimbir şi scorțişoară.

    Toate odăile sunt amenajate cu mobilă din gamele noastre clasice: Odette, Incanto, Stillo. Aflați aici comode elegante, vitrine şi birouri, scaune şi fotolii italieneşti. Într-o frenezie de culori şi modele, găsiți sute de mostre de stofă pentru perdele şi draperii.

     

    Salonul de zi al Vilei Retro    Scaunele de living si bancheta sofa Stillo

  • Decor vintage industrial in mansarda Vilei Retro

    La mansardă

    Gândită ca un spațiu deschis, fără compartimentări, mansarda Vilei Retro este un autentic loft. Puteți admira masivele grinzi din lemn, proaspăt restaurate. Tema decorului o reprezintă călătoriile - găsiți aici reproduceri de hărți, machete de avioane, ba chiar şi un ou de struț din îndepărtata Africă! Pentru amenajare am folosit mobilier scandinav şi industrial vintage (canapeaua Hemming, scaunele Duesenberg, măsuța de cafea Fahrenheit). O zonă aparte este "colțul de meditație" - vă aşteptăm să îl descoperiți.


Consiliere gratuită

Aveți de amenajat o casă, un apartament, o cafenea? Designerii noştri vă ajută să daţi personalitate spaţiului, pentru ca acesta să reflecte aspirațiile dumneavoastră. Trecem împreună în revistă mobilierul, asortăm perdelele şi draperiile, găsim cele mai potrivite soluţii de iluminat. Colecţiile noastre de mobilă clasică pot fi personalizate, alegând finisajul şi feroneria. Pentru scaunele şi fotoliile Stillo aveți la dispoziție zeci de variante de stofe pentru tapițare. Vizitați-ne, vă garantăm o foarte plăcută experiență!

Date de contact:

E-mail: contact@retroboutique.ro
Mobil: 0727 704 662 / 0745 212 920
Fix: 031 107 4350

Adresa showroom mobilier:

Constantin Georgian nr. 5, Bucureşti
Program: luni - vineri 9:00 - 17:00 / sâmbătă 10:00 - 15:00



 
Close

Produsul a fost adăugat în coș!

În acest moment ai 0 produse în coș, în valoare de 0 lei.


« Înapoi la cumpărături! Trimite comanda