Categories: Idei de amenajare

Natura se găsește în centrul casei (II)

Spațiul în care toate sentimentele se adună este camera de zi. Prietenii sau familia se poate stânge în locul în care atmosfera este una generală. Pentru a avea un living pregătit pentru toate gusturile, e bine de evitat decorurile excesive și foarte evidente. Natura se găsește în centrul casei prin ceea ce reprezintă pentru tine. Totul se poate limita la suveniruri și amintiri din vacanțe, călătorii și drumeții. Idealul este lipsa de aglomerație. Prin urmare se preferă evitarea dulapurilor foarte mari și masive cu multe ornamente expuse. Obiecte care nu au o utilitate sunt simple decoruri, iar obiectele necesare în casă cu aspect neplăcut sunt de evitat într-un living.

Întemeierea unei familii este începutul unei noi locuințe, o nouă amenajare o altă provocare. Cu alte cuvinte, o amenajare de interior are rolul de a schimba viața. Ea îmbunătățește stilul de viață dacă este realizată cu atenție și implicare. Casa este spațiul în care toate asemănările și deosebirile între omanii care o locuiesc se adună. Dar mai presus de toate, camera de zi este centrul tuturor acestor atenții și proiecte. În orice caz, cel mai important, familia se află în centrul ei.

Maria și Andrei se cunosc din școala generală, dar fiind foarte diferiți, nu au păstrat legătura în liceu. Și totuși s-au regăsit în facultate, descoperind că sunt pasionați de geografie. S-au recunoscut cu ușurință datorită activităților extrașcolare pe care le-au împărtășit în perioada adoleșcenței. Părinții i-au îndemnat să se implice activ la cât mai multe și mai variate activități. Deși erau foarte diferiți, se bucurau că ei doi se cunosc în toate aceste diferite acțiuni. Revederea a fost un punct de pornire. Numeroasele dovezi prin care își arătau cu timiditate și emoție dragostea, pe care o purtau unul pentru celălalt, s-a consolidat în ceea ce își dorește o persoană tânără pentru restul vieții.

Motivație pentru renovarea camerei de zi

Dragostea aceasta reprezintă motivul pentru întemeierea unui cămin comun. După câțiva ani s-au stabilit într-un apartament spațios cu planuri de viitor. Au pornit cu o amenajare modestă și nesigură care s-a schimbat cu apariția a doi copii, Elena și Alexandru. Modificările sunt ceva constant când copiii cresc atât de repede. Descoperă ce le place, dar de la an la an se poate să își dorească altceva. Spre deosebire de adulți care sunt ceva mai consecvenți în alegerile lor.

Momentul redecorării este un semn al schimbărilor, un moment de redefinire și schițarea lor în ceva fizic. O cameră goală este ca o pânză pentru un pictor, iar o cameră, ce urmează să fie redecorată, este ca o necesitate de împrospătare. O schimbare poate să te ajute să te desprinzi de rutina în care te simți prins.

Alexandru a început școala iar sora lui, Elena, a cerut să își mute toate jucăriile în camera ei amenajată recent. Părinți simțind nevoia de a-și recupera camera de zi, au ales să facă o schimbare. Zona în care copiii își petreceau timpul de joacă poate fi acum un loc lipsit de jucării și un adevărat spațiu de relaxare și de primire a oaspeților. Decizia de a face o nouă schimbare a fost o idee care le-a stârnit creativitatea celor doi părinți. Pasiunile le-au arătat că natura se găsește în centrul casei. Totul a început cu un brainstorming în care au regăsit tot ce e nevoie într-un living adaptat pentru ei. Au avut mare grijă să aleagă atât lucruri de familie, cât și obiecte dorite doar de ei. Interesant este de aflat cum privim povestea lor pentru a înțelege spațiul în care au ales să trăiască. Camera de zi devenind locul în care se reîntâlnesc după orice fel de zi.

O familie cu doi copii, Elena și Alexandru, diferită prin atitudinea față de stilul de viață. Pentru o astfel de familie, drumețiile, înclinarea de a ajuta alte persoane, grija față de mediu sunt doar câteva aspecte importante în viața de zi cu zi. Ei merg constant în excursii, străbătând munții din țară. Pasiunile au devenit stilul de viață de care se bucură mereu. Iubind natura, Maria și Andrei și-au crescut copiii cu o libertate foarte mare. Astfel alegerile acestora se regăsesc în tot ceea ce fac împreună. Copiii sunt în atenția părinților și se bucură de locurile lor speciale din camera de zi în fotolii pufoase.

Alegerea mobilierului după stilul de viață

Mobilierul predominant este din lemn masiv. Suprafețele textile au o cromatică neutră. Prin alegerea dintr-o paletă largă de culori și nonculori se obține constrastul dintre căldura esențelor de lemn și restul elementelor. Se poate spune că natura se găsește în centrul casei. Rezultatul este un echilibru perfect pentru o stare de relaxare. Aparent nu ar fi multe opțiuni de culoare, dar poți observa contrariul. Posibilitățile sunt nenumărate prin nuanțe de griuri colorate, culori reci precum albastrul și verdele în tonuri închise sau nonculorile alb, negru și gri.

Au plecat de la câteva elemente nelipsite într-o cameră de zi. În orice caz au ales o canapea extensibilă, un fotoliu, o masă de cafea și un covor foarte mare din lână la care au adăugat și ceva mai inedit. Așa numitele fotolii extensibile, care sunt saltele cu design special. Forma unui comod fotoliu se obține prin prinderea unor benzi. Când fotoliul este gata, benzile sunt invizibile prin situarea lor în spatele acestuia. Este ceva diferit, pentru cei care vor să se strângă cu interes în jurul mesei rotunde din living. Umplutura de lână și spumă asigură confortul și păstrează temperatura corpului. Un alt motiv pentru care au ales un astfel de produs este pentru că se găsește atât pentru adulți, cât și pentru copii. Culorile variate lasă personalitatea fiecărui membru să se arate. Mai ales pentru copii, e foarte important să vadă că pot avea opțiuni și au libertatea exprimării. Astfel învață să își asume alegerile.

Avantajul acestor fotolii este depozitarea foarte ușoară. Sau poți doar să le desfaci pe toate, le așezi unul peste celălat și le lași chiar și la vedere. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu ele va fi o curiozitate să le asambleze, să le testeze ajungând să uite să se ridice din ele. Ele pot deveni chiar un motiv în plus să îți facă o vizită.

Alegerea materialelor naturale este o dovadă de grijă față de mediul înconjurător. Folosirea lor în cantități conștient alese poate aduce multe beneficii. Materialele regenerabile sunt foarte plăcute prin miros, textură și culoare. Deci alege ce e mai bun pentru tine și mediu.

După aceste fotolii diferite, Maria și Andrei, cei doi părinți tineri, au ales o canapea care să le îndeplinească toate necesitățile.  Au vrut o canapea extensibilă, cu tapițerie din materiale naturale, culoare neutră și o structură nu foarte gre din lemn masiv. Astfel au ales un model cu cadru din lemn de brad, cu tapițerie bej din bumbac și in și saltea cu umplutură din bumbac și spumă. Desigur că o astfel de canapea oferă și posibilitatea de a fi folosită ca un pat de două persoane. După aceea, au ales un fotoliu balansoar în completarea locurilor de ședere în camera de zi. Mai presus de toate a contat să existe un loc al amintirilor, un balansoar în care să își legene gândurile așa cum făceau bunicii din copilăria lor. Design-ul modern este doar o adaptare care are ca scop păstrarea interesului pentru mobila de care uităm. În schimb, ergonomia se păstrează sau chiar se îmbunătățește contribuind la evoluție design-ului de mobilier.

Plăcerea de a călători nu se manifestă neapărat prin excursii fără sfârșit. Planificările, organizarea și informarea este o scurtă enumerare a ceea ce înseamnă o drumeție. Amintirile sunt scopul lor. Iar toate acestea le-au păstrat în albume lăsate la vedere. Așa au adunat toate gândurile și le-au transpus în centrul casei, mai precis în living-ul lor. Adică locul care a fost creat pentru binele și confortul tuturor celor care locuiesc în aceeași casă cât și pentru cei invitați. În concluzie, au adus amintirile mai aproape de ei și cei dragi.

Aminirile într-o ramă din lemn de brad

În simplitatea spațiului, Maria și Andrei au ales să se descopere pe ei. Într-un mediu care să le permită asta, ei au apreciat materialele naturale și plăcute la atingere. Mobila rămânând o sumă de obiecte care joacă rolul de adjuvant în viața cotidiană.

Pe perete se găsesc două etajere din lemn de brad. Alăturarea lor îi poartă cu gândul la o bibliotecă modernă datorită compartimentării pe verticală. Design-ul aproape rustic lasă la vedere toate obiectele pe care le găzduiesc. Fiecare carte, suvenir sau ramă foto devine un simbol al personalității lor. Cu alte cuvinte, ei au zi de zi un jurnal mai general al vieții în continuă schimbare. Pe rafturile din centru se adună poze înrămate de la cele mai importante momente pentru ei. Iar suportul inferior l-au cedat copiilor având voie să adune câte o mărturie a vacanțelor petrecute împreună. Colecția celor doi este impresionantă pentru experința lor. Natura se găsește în centrul casei prin cele câteva amintiri păstrate de Alexandru. Pentru a se gândi mereu la excursiile preferate, a adus un con de brad, o piatră, o scoică, și multe altele, toate găsite de el.

Materialele prietenoase cu pielea care au un risc minim de alergii sunt o alegere apreciată de familii. Fotoliile extensibile pe care le-au luat atât pentru ei, cât și pentru musafiri, sunt realizate în cea mai mare parte din bumbac și lână. Scufundați în relaxare, cei patru membrii ai familiei, se găsesc zilnic în jurul meselor de cafea. Având două mese de cafea și foarte multe fotolii comode, familia uită să se retragă devreme în dormitoarele lor. Posibilitatea de a folosi mesele împreună sau separat este discutată la fiecare pregătire de seară.

Uneori, întreaga agitație pentru ceva ce aduce plăcere poate fi în sine o bucurie. Un suspans sau entuziasm este și el o bucurie. De ce să fie atâtea emoții în jurul meselor de cafea în fotolii? Pentru că se străduiesc să fie uniți, să își arate dragostea, să se exprime prin iubirea pe care o poartă unii pentru ceilalți.

Elena și Alexandru sunt foarte apropiați, dar e mult mai greu pentru un părinte să știe exact ce își doresc chiar proprii copii. Pentru a-și înțelege copiii, Maria și Andrei comunică cu ei constant. Ascultând ce au de spus cei mici, le-au arătat cât de important este ceea ce spun, căpătând încredere.

Uneori este așteptată în vizită sora Mariei. Fiind unica mătușă, îi răsfață cu toată atenția ei și îi vizitează cât mai des posibil. Ea este profesoară de geografie și a ales să predea la o școală generală. Ideea de a fi cea care le stârnește interesul copiilor pentru geografie a fost decisivă în cariera ei. Pentru a putea fi aproape de ei, rămăne uneori peste noapte sau în vacanțe în living-ul lor. Elena a vrut să o invite în dormitorul ei pe mătușa Geo, dar când și-a decorat camera a ales un pat de o persoană. Însă canapeau extinsă este cu adevărat comodă. Este o persoană matinală, deși draperiile din bumbac ascund lumina soarelui. Ea preferă să privească amintirile surprinse în poze din fotoliul balansoar.

În final contează să fie un spațiu pe placul tuturor pentru a petrece timp cu drag în cea mai importantă cameră din casă.

O astfel de cameră, primitoare cu o mobilare flexibilă, lipsită de accente exagerate, poate fi spațiul în care și tu vrei să te relaxezi. Fie cu cei dragi sau singur, te poți simți desprins de cotidian și înconjurat de natură. În concluzie alege să te exprimi cum te simți și alege ce e mai bun pentru confortul tău. Mobilierul este mai mult decât crezi!

Alice Straton

Recent Posts

În pas de sărbătoare se aleg decorațiunile și cadourile

“Iarna este momentul pentru confort, pentru mancare buna si caldura, pentru atingerea unei maini prietenoase si pentru o discutie langa…

3 years ago

E timpul să te cunoști !

Prezent, trecut și viitor, pentru unele persoane se măsoară în minute, ore, zile și ani. Pentru altele reprezintă momente de…

4 years ago

Un scaun la stradă. O zi cuprinsă de seară.

Prinse ca într-un glob de sticlă, anotimpurile pot fi recunoscute doar prin ferestrele largi ce dau spre trotuar. Aproape de…

4 years ago

Simplitatea într-un living complex! (IV)

Prin ușile deschise intri într-o cameră luminoasă. Arcada ce cuprinde ușile îți creează iluzia unui spațiu clasic. Treci ușor pe…

4 years ago

Trăiește într-o lume roz! Sensibilitatea culorii (III)

Iarna este perioada în care preferi un living cât mai frumos, elegant și colorat. Un spațiu de unde să nu…

4 years ago

Provocarea este în living. Patru povești, patru amenajări (I)

Oamenii sunt diferiți și asta se reflectă în alegerile lor. Aici vorbim despre interiorul unei case, un cămin care spune…

5 years ago