Idei de amenajare

5 abordări creative pentru un living inedit

07/12/2016

“Funcțional”, “comod” și “arătos” sunt cele trei cuvinte cheie care ne călăuzesc în viață atunci când ne uităm la livingul nostru cu sprânceana ridicată și ochi critic și simțim că vrem să-i aducem vreo schimbare. Orice modificare excentrică, avangardistă, care se aliniază unui trend aflat în ascensiune liberă sau de care avem nevoie pentru că au apărut lucruri noi în interesele din viața noastră trebuie totuși să treacă de testul de bun simț explicat mai sus, și anume FCA: Funcțional, Comod și Arătos. Cu această regulă în minte, vă propunem 5 abordări pentru mari schimbări.

Interior multicolor cu canapea si tapet

Sufrageria în negativ

Suntem obișnuiți să ne pictăm pereții în alb sau, oricum, în culori deschise și să pigmentăm apoi interiorul folosind culori mai speciale pentru mobilă și decorațiuni. Dar dacă aveți un puseu de curaj, puteți recrea spațiul obținând imaginea în negativ. Este soluția la îndemână prin care puteți schimba întreg aerul casei într-un mod original. Vopsiți pereții livingului într-o nuanță pe care în mod normal o considerați alarmant de închisă și apoi deschideți interiorul prin covoare, perdele, mobile și alte accesorii luminoase, care vor îmblânzi spațiul astfel creat.

Cum sa inviorezi decorul unei sufragerii cu pereti albi

living-modern-rafturi-de-perete-comoda-tv-si-mese-de-cafea

Când ai un fundal puternic și trebuie să faci efortul invers de a decora pentru a deschide ai parte de un execițiu folositor. Rezultatul este un spațiu complet altfel, altfel într-un sens bun. Fiecare obiect decorativ pe care alegi să îl aduci înauntru devine vedetă și este mult mai ușor de observat. Orice fotoliu se pune mai bine în valoare și te invită să iei loc. Orice covor bej încălzește locul la capacitate maximă și te îndeamnă să pășești. Fiecare vază cu flori contează și atrage privirile ca un magnet.

sufragerie-cu-pereti-inchisi-la-culoare-canapea-si-fotoliu-chesterfield

Verde. Și de la capăt.

Nu doar cercetătorii britanici, ci și alți specialiști au decis ca verdele este cea mai odihnitoare și relaxantă culoare pentru om. Verde merge bine cu auriu și cu galben, combinație în care îți dă senzația de bogăție și eleganță. Tot verdele suportă bine nuanțele de maro închis, orice fel de gri și bleumarin și tanjește după oricât de mult alb, combinație în care face spațiul să respire și aduce aer proaspăt. Componenta chill pe care o aduce verdele în viața noastră trepidantă este esențială. Un living care se concentrează pe culoarea verde este un loc de refugiu bine meritat după o zi întreagă de obicei petrecută în zgomot și contra cronometru. Un proprietar de sufragerie care alege verdele drept culoare care dă tonul își face sieși și celor din jur un serviciu. Dacă ai și o atitudine ecologică, verdele se potrivește cu atât mai bine.

living-cu-pereti-vernil
living-cu-pereti-verzi-si-mobilier-mid-century

living-cu-pereti-vopsiti-in-verde

Sufrageria cu look studiat neglijent

Probabil ați observat ce impresie plăcută lasă femeile aranjate până în vârful unghiilor, dar care sunt îmbrăcate în așa fel și au părul aranjat atât de lejer încât lasă senzația că arată așa fără niciun pic de efort. Cam așa se întâmplă și cu anumite case. Sunt proprietari care țin așa de mult la locuințele lor și le aranjează atât de tare, încât parcă îți vine greu să te integrezi plăcut într-un astfel de decor care arată prea muncit. Pe de altă parte, sunt casele în care obiectele noi se combină cu cele vechi și în care persoana care le locuiește a avut inspirația să adune diverse texturi și pattern-uri pe care le-a  alăturat aparent fără vreo preocupare aparte. Aici îți vine să rămâi mai mult și să mai bei un pahar de vin.

sufragerie-apartament-mic

Și nu, nu trebuie să fie toate scaunele dintr-un living la fel. Poate la fel de comode, da. Dar dacă ne referim la felul în care arată și locul și perioada în care sunt cumpărate, avem mână liberă. Perdeaua are voie să fie din bumbac greu cu broderie făcută de mână, rămasă de la bunica, iar corpurile de iluminat pot totuși să aibă o alură mai hi tech. Deși design-ul interior implică o vâltoare de reguli, trenduri și specialiști, partea bună este că fiecare dintre noi poate fi, dacă are un pic de fler și ceva informații la activ, un decorator decent. Tot ce ai de făcut este să aduci împreună, folosindu-te de bunul gust din dotare, lucrurile funcționale și pe cele care îți fac plăcere. O măsuță de cafea este un obiect potrivit cu care să începi.

decor-living-eclectic-cu-masa-de-cafea-canapea-si-consola-cu-sertare-bengal

Masa de cafea Bengal de la Retro Boutique

decor-living-industrial-cu-masa-de-cafea-canapea-din-metal-si-piele

living-retro-fahrenheit-comoda-tv-fotoliu-masa-de-cafea

showroom-retro-boutique-masuta-de-cafea-din-lemn-si-fotoliu-capitonat-grey-velvet

Măsuţa de cafea Machiatto de la Retro Boutique

masuta-de-cafea-blat-din-sticla-retro-boutique

Pereți ca-n filme

Pereții decorați duc living-ul la un nivel superior. Rezultatul este de fiecare dată elegant. Există două feluri de a-ți upgrada pereții. Cel mai simplu presupune aplicarea unui finisaj texturat, lucru ce se întâmplă mai mult sau mai puțin din mistrie. Pentru a obține însă un efect și mai profund, operațiunea potrivită este placarea pereților. Există mai multe variante: de la piatră finisată creativ, marmură Albă-ca-Zăpada sau gresie rafinată și până la panouri de lemn. Și dacă nici asta nu pare a fi destul, există și alte materiale inventate între timp care dau living-ului un aspect de navă spațială care a poposit întâmplător în căldura casei tale. Cu greu îți dai seama din ce sunt făcute, însă de arătat arată tare bine. Modele care se repetă când și când, lumini gândite inteligent care se interpun și spală pereții difuz sau se infiltrează în designul peretelui, toate ajută atunci când vrei să ai un living statement.

living-cu-perete-placat-cu-lemn

living-cu-perete-placat-cu-piatra

living-cu-perete-placat-cu-piatra-2

Din culisele designerilor pasionați de pereți texturați aflăm că modelele geometrice, atunci când lemnul este materialul preferat, au un efect miraculos. Suprafețele de metal polizatate sau betonul lăsat la roșu aduc casei un aspect industrial cu mare căutare la publicul masculin. Și mai ales atunci când spațiul avut la dispoziție este minion, sunt de preferat texturile grandioase de dimensiuni generoase.

Sufrageria care invită natura în casă

Un șemineu în living nu este un lucru nou, ba chiar poți trece drept desuet printre prieteni atunci când anunți că vrei să îți instalezi unul. Când apare șemineul în discuție, toată lumea este de acord că ar fi minunat, însă apoi subiectul se termină abrupt la partea de aprovizionare. “Unde o să ții lemnele?”, este mantra corului de interlocutori. Nouă este însă ideea de a muta depozitul de lemne chiar în casă și a aduce lemnele pentru foc la stadiul de lecție de design. Iată că niște lemne frumos stivuite de sus până jos în rafturile din apropierea șemineului devin cel mai frumos decor pentru un living. Și când prin același living mai sunt răspândite cu generozitate plante voluminoase și înalte și dacă beneficiezi și de lumină naturală din belșug, care mai vine și de sus, vei simți probabil că locuiești într-o grădină boierească. Doar că într-o grădină în care focul troznește plăcut și liniștitor în vatră și atrage privirile mai ceva ca cel mai bun program la televizor. O gradină în care poți să savurezi un pahar de vin în timp ce ninge și la tine e cald. Cel mai nobil fel de cald.

decor-sufragerie-plante-semineu-pereti-albi

folosirea-plantelor-in-amenajarea-livingului

fotolii-clasice-in-decorul-unui-living-cu-plante

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

*