Sfaturi Deco

5 idei de folosire a paravanelor decorative

24/04/2016

Paravan decorativ in decor de cafenea

Interioarele caselor şi apartamentelor contemporane includ în mod frecvent spaţii deschise, necompartimentate. Nu de puţine ori apare nevoia de a delimita atât vizual, cât şi funcţional porţiuni ale acestor spaţii. Pentru aceasta, cea mai potrivită soluţie o reprezintă paravanul decorativ. Această piesă de mobilier se distinge prin dimensiuni (de regulă, un paravan are 120×180 cm), având o amprentă vizuală foarte puternică. Ca design, găsim disponibile modele variate, imprimate pe pânză, lemn sau metal, cu arabescuri sau fără, etc. Astfel, posibilităţile de asortare sunt multe, paravanele fiind potrivite atât în interioare vintage sau retro, cât şi în cele contemporane sau chiar moderniste.

Iată câteva idei care sperăm să vă fie de folos:

  • dacă tocmai aţi fost anunţat(ă) că veţi primi vizita socrilor şi nu aveţi timp să ascundeţi dezordinea de pe biroul din colţ, desfăşuraţi repede în dreptul acestuia un paravan cu trei panouri şi dilema s-a rezolvat;
  • două fotolii confortabile şi o masă joasă compun colţul de cafea, o zonă a livingului potrivită pentru conversaţie. Puteţi adăuga culoare folosind drept fundal un paravan decorativ al cărui imprimeu reproduce, de pildă, imaginea unor rafturi de bibliotecă;
  • frecvent întâlnite în case şi apartamente sunt aranjamente florale grupate (plante în stative, vase de lut,suporturi cu ghivece). Pentru a completa decorul, puteţi folosi imprimeuri cu teme florale viu colorate (hortensii, begonii, câmpuri cu lavandă);

Paravan decorativ shabby chic

  • încăperile cu tavan jos ne pot face să ne simţim inconfortabil, cel puţin pe unii dintre noi. O soluţie la îndemână pentru a elimina neajunsul este să “înălţăm” vizual tavanul. Putem face acest lucru folosind un paravan cu stinghii din lemn aşezate vertical sau, similar, un imprimeu cu dungi verticale.

Paravan decorativ din lemn

 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

*