Idei de amenajare

Amenajarea interioară a lofturilor. Stilul vintage industrial

Amenajarea interioarelor in stil industrial

Stilul vintage industrial s-a dezvoltat ca o nevoie naturală de a decora nou apărutele spaţii de loft (şi totuşi atât de… vechi), inedită variantă de locuire urbană. Dar ce este un asemenea spaţiu?

Iniţial referindu-se la mansarde şi poduri largi, necompartimentate, aflate imediat sub acoperiş, noţiunea de loft s-a extins în momentul în care dezvoltarea zonei urbane a generat reconvertirea de spaţii industriale nefolosite – hale, ateliere şi depozite – în spaţii de locuit. Aşa cum probabil v-aţi dat seama, aceste spaţii sunt ample, unele nepermiţând compartimentare cu pereţi. Au înălţimi generoase şi ferestre foarte largi.

Amenajare interior de loft

Deşi în momentul apariţiei acestui trend spaţiile respective se adresau persoanelor cu venituri modeste, ulterior conceptul de loft a câştigat popularitate atrăgând prin senzaţia de confort. Loftul a devenit un spaţiu şic, preferat în special de artişti, arhitecţi şi designeri, tocmai pentru că opţiunile de amenajare interioară sunt nenumărate şi lasă loc pentru desfăşurări de creativitate. Locuinţele de acest tip sunt alese de persoane mai puţin convenţionale, cu un stil de viaţă liber şi nonconformist, iubitoare ale spaţiilor ample, aerisite. Introducerea pereţilor într-o amenajare interioară de tip loft este posibilă. Însă, în majoritatea cazurilor, din dorinţa de a menţine senzaţia de spaţialitate, compartimentările se fac doar acolo unde este necesar şi într-o măsură foarte mică (pentru toalete şi săli de baie, de exemplu). În rest, divizarea spaţiului de locuit pe zone se face prin folosirea corpurilor de mobilă vintage, a paravanelor decorative sau prin delimitare la nivel de pardoseală.

retro-boutique-amenajare-interior-loft-stil-vintage-industrial-1

Amenajarea interioarelor de tip loft a dus la apariţia stilului dedicat de design contemporan. Cele mai des întâlnite sunt compoziţiile de design vintage industrial, însă de multe ori avem de-a face cu un eclectism interesant, cu elemente decorative vechi şi noi. Iată şi câteva idei de amenajare:

  • aspectul brut, nefinisat, de la pereţii erodaţi care lasă cărămida să se vadă şi până la podele din beton, grinzi şi conducte la vedere;
    cromatica este una bazată pe culorile pământului. Predomină maroul, roşcatul şi cărămiziul, punctate de pete de culoare primară ce anima sufletul unui loft;
    pardoselile din lemn, beton sau piatră arsă rămân neacoperite, cu exceptia unor elemente de accent, precum covoarele ţesute manual, în culori vii şi cu modele tradiţionale;

retro-boutique-amenajare-interior-loft-stil-vintage-industrial-2

  • perdelele sau draperiile nu prea îşi găsesc locul în amenajarea unor astfel de interioare – ferestrele rămân goale. Sugerăm o variantă de mijloc prin folosirea storurilor de toate felurile, cu imprimeuri cât mai simple.

Ce mobilă şi ce decoraţiuni folosim într-un loft?

  • spaţiul generos permite desfăşurarea de canapele largi, capitonate cu piele neagră sau maro;
  • foarte potrivite sunt corpurile de mobilă din lemn masiv cu inserţii de fier;
  • pe post de masă de cafea – cufere îmbrăcate în piele sau materiale textile rugoase, cu încuietori metalice;

retro-boutique-cufar-masa-de-cafea

  • corpurile de iluminat din materiale ce amintesc oţelul, cu design simplu, imitand lămpile ce vegheau munca lucrătorilor industriali de început de secol XX, sau lustre de tavan şi lampadare din fier forjat cu arcuiri senzuale şi abajururi din textile nepretenţioase;
  • de la sine înţeles, pereţii înalţi permit expunerea de tablouri de dimensiuni mari care domină şi impresionează vizitatorul;spaţiul vast invită la expunerea de sculpturi în piatră sau fier.

Daca simţiţi o atracţie faţă de aceste idei de amenajare interioară, vă invităm să vă inspiraţi din descrieri şi din fotografii şi să experimentaţi elemente loft în locuinţa dvs, fie că este vorba de apartamente de bloc sau de vile cochete în afara oraşului.

retro-boutique-amenajare-interior-loft-3

retro-boutique-amenajare-interior-loft-stil-vintage-industrial-2

Sursa fotografiilor: Pinterest.com

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

*